Sus

S-au pus în vânzare biletele pentru concertul Lenny Kravitz din Cluj-Napoca

Biletele pentru concertul Lenny Kravitz din primăvara anului viitor s-au pus în vânzare. Pe 6 mai 2019, la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, fanii se reîntâlnesc pentru un concert în premieră în Transilvania, ce face parte din turneul Raise Vibration.

Biletele sunt disponibile online pe lennykravitz.emagic.ro, la mai multe categorii de preț, între 275 lei și 545 lei, în funcție de locul în sală. Pentru categoria Teren/Standing, cu loc în picioare, biletele costă 350 de lei, iar pentru cele cu loc în tribune prețurile sunt 275 lei, 315 lei, 385 lei, respectiv 545 lei. Biletele sunt de asemenea disponibile pe eventim.ro, iabilet.ro și în punctele de vânzare ale fiecărui partener.

BILETE

Lenny Kravitz revine în România cu ocazia turneului Raise Vibration ce promovează noul material discografic cu același nume. Artistul va urca pentru prima oară pe o scenă din Transilvania, show-ul de pe 6 mai de la Sala Polivalentă fiind printre primele din turneul european ce cuprinde 15 țări printre care Franța, Germania, Polonia, Bulgaria.

Câștigător a 4 premii Grammy pentru categoria „Best Male Rock Vocal Performance”, scriitor, actor, producător, vocalist și cunoscător a numeroase instrumente musicale, Lenny Kravitz este cu siguranță unul dintre cei mai apreciați artiști ai timpurilor noastre.

Pentru detalii suplimentare despre turneu și bilete, puteți vizita site-ul oficial al artistului: www.lennykravitz.com.