12/17/2018

Primele nume la AWAKE 2019

Netsky, JP Cooper, De Staat, Triggerfinger si AJ Tracey.

AWAKE revine in 2019 si se extinde la 4 zile, intre 15-18 august, pe spectaculosul domeniul Teleki din Gornesti, Mures.

AWAKE anunta primii artisti din line-up-ul celei de-a treia editii.

Netsky, JP Cooper, De Staat, Triggerfinger si AJ Tracey vin la cel mai important festival boutique de muzica si arte conexe din Romania.

 

Netsky este unul dintre cei mai populari DJ din lume, recunoscut pentru explorarea stilului liquid drum & bass, remixurile si colaborarile cu artisti celebri ca Lost Frequencies, David Guetta sau Emeli Sande. Nelipsit de pe scenele celor mai importante festivaluri internationale, Netsky ajunge pentru prima data la AWAKE cu hit-uri ca “Rio”, “Thunder” sau “Memory Lane”.

JP Cooper este unul dintre cei mai indragiti artisti de soul contemporani. Colaborarea cu Jonas Blue pentru piesa “Perfect Strangers” s-a clasat pe locul 2 in celebrul top UK Singles Chart, a cucerit instant inimile iubitorilor de muzica si milioane de vizualizari pe Youtube. A urmat hit-ul “She`s on my mind” si lansarea primului album in 2017, Raised Under Grey Skies 

Portia de rock este asigurata de trupa De Staat, un mix de rock alternativ, electronic si experiental. Cu show-uri live incendiare, De Staat a cantat in deschiderea unor trupe mari precum Muse sau la festivaluri internationale de top ca GlastonburySziget si Lowlands 

Despre AJ Tracey, si el pentru prima data in Romania, The Guardian a scris ca face parte din valul de artisti noi de la festivaluri. Combinand muzica rap cu grime-ul, AJ Tracey isi lanseaza in curand albumul de debut, chiar pe 8 februarie 2019. 

Triggerfinger este o trupa de rock care este adesea comparata cu trupe precum Queens of the Stone Age si Led Zeppelin. Trupa a cantat in deschiderea legendarei formatii The Rolling Stones, iar coverul acustic al celebrei melodii pop “I Follow Rivers” s-a bucurat de succes international. 

Biletele sunt disponibile online pe IaBilet.ro, eventim.ro si tickets.awakefestival.ro, unde pot fi achizitionate la pretul SPEED BIRD de 169 lei incluzand camping.