Sus

AWAKE lansează biletele de o zi

13 iulie 2018: Doar o lună ne mai desparte de ce-a de-a doua ediție a festivalului AWAKE ce transformă Domeniul Teleki din Gornești într-o oază de relaxare și distracție. În weekend-ul 17 – 19 august, AWAKE reuneste in inima Transilvaniei artiști internaționali printre care Morcheeba, Milky Chance, Wilkinson și The Subways, dar și trupe românești și maghiare. În plus, Vița de Vie va susține în premieră un concert simfonic împreună cu Filarmonica de Stat din Tîrgu Mureș.

Decoruri spectaculoase, opere de artă contemporană, zonă de sport, baruri și restaurante, toate vor fi amenajate într-unul dintre cele mai spectaculoase parcuri dendrologice din țară si promit un răsfăț al simțurilor.

Începând de astăzi s-au pus în vânzare și biletele de o zi, la prețul de 99 de lei, participanții având ocazia să aleagă ziua preferată pentru a trăi experiența AWAKE.

Programul pe zile:

Vineri, 17 august

Main Stage: Morcheeba, The Parlotones, Mihail, Ivan & The Parazol, The Shiver Show, DJ Antenna

Telekom Electronic Beats Stage: Culoe de Song, Akos, Vlademir, IV-IN, Ethylen, Scopter

Sâmbătă, 18 august

Main Stage: Vița de Vie „În Corzi” împreună cu Filarmonica de Stat Tîrgu Mureș, Wilkinson, Akua Naru, Subcarpați cu invitați speciali Hanu’ cu Bragă, O.C.S., Szempöl Offchestra, DJ Sauce

Telekom Electronic Beats Stage: James Zabiela, Ethylen, Vlad Bretan, Dan Medeșan, Albin Kaczka, Addo

Duminică, 19 august

Main Stage: Milky Chance, The Subways, Fink, Șatra B.E.N.Z., Fran Palermo, Detour

Telekom Electronic Beats Stage: Eelke Kleijn, Eye Scream, Ugly Astronaut, Vlademir, MNB, IV-IN

Pe lângă seria concertelor programate pe cele două scene principale, AWAKE promite numeroase alte activități, oferind celor prezenti opțiuni pentru toate preferințele. Domeniul Teleki devine gazda perfectă pentru una dintre cele mai frumoase experiente de festival incluzând o bibliotecă în aer liber cu titluri alese de editura Litera, cinematograf în aer liber cu filme premiate anul acesta la Festivalul Internațional de Film Transilvania, platforma de discuții Feed Your Mind, cu invitați din diverse domenii, și expoziția de instalații de mari dimensiuni ARTDOOR.

Biletele de o zi sunt disponibile pe awakefestival.ro si eventim.ro la prețul de 99 lei. Abonamentele pentru cele trei zile rămân în vânzare la prețul de 199 de lei și 225 lei cu camping inclus. De asemenea sunt disponibile la vânzare suplimentele de camping, în valoare de 35 de lei, ce oferă acces în zona de camping, doar însoțite de un abonament valid.

La intrare abonamentele vor avea prețul de 225 de lei, iar biletele de o zi vor costa 120 de lei.

Mai multe informații sunt disponibile pe Website * Facebook * Instagram * Youtube